Despre carte: 2019 / Când mizeria, ca o ciumă, nu cunoaște granițe... Când nu poți avea încredere în propriile uniforme, dar poți și ar trebui ai încredere în dușmani familiari... Când dușmanii, împingând rivalele eterne deoparte, stau spate la spate împotriva unei amenințări groaznice obișnuite... Și când nu există timp să te gândești, pentru că lupta a izbucnit deja... Atunci orice se poate întâmpla. Și crede-mă, se întâmplă. Comandanții apar de nicăieri, iar cavalerii hrănesc cu ovăz negru fiarelor vorace de bronz. Cineva pune ultimul pariu pe aroganța altcuiva și pleacă să întâlnească trei regimente pentru a smulge, a obține și a scoate secunde prețioase. Cineva crește pe versanții înghețați și se reține, reține, reține următorul atac al morții cu ochi albi. S-ar părea: câte bătălii s-au stins deja pe paginile „Reflecțiile Eternei”? Dar acesta nu este ca celelalte. Și mult mai mult depinde și de el. Și vreau să le cred celor care intră în această luptă că măcar totul este în ordine în spatele lor. Armele tăc, focurile se aprind. Mareșalul Alva râde, brigadierul Pridd zâmbește. Robert Epinay este fericit pentru prima dată după mulți ani, Marcel Valmet aproape că îl invidiază. Rupert vock Felsenburg își recuperează pisica și se gândește la dragoste, Arnaud Savignac reușește să găsească pierderea altcuiva și altceva. Mallit se uită la floarea aurie, iar Selina se uită la inel cu un semn ciudat. Este încă iarnă, dar ziua crește deja și noaptea se topește…